În cadrul oricărei organizaţii, resursele umane sînt de maximă importanţă. Dacă este adevărat că acestea implică eforturi mai mari de administrare, nu este mai puţin adevărat că în ele rezidă importante capacităţi de dezvoltare, iar acest lucru necesită o atenţie deosebită.

Instruirea angajaţilor trebuie asigurată din punct de vedere teoretic şi practic, şi este necesar ca acestora să li se ofere constant o motivaţie clară şi puternică pentru desfăşurarea activităţii. Acest lucru presupune să se procedeze la o maximă responsabilizare în îndeplinirea sarcinilor, acţionîndu-se constant în direcţia integrării, în funcţionarea structurii şi în contextul social. Personalul trebuie să fie orientat spre a concepe munca sau activităţile pe care le desfăşoară, în general, prin prisma funcţiei lor colective sau sociale, şi fiecare angajat trebuie stimulat să desfăşoare o activitate formativă în raport cu ceilalţi subiecţi ai capitalului uman din organizaţie.

Există mai mulţi factori care concură la succesul unei organizaţii. Dacă este important ca aceasta să conteze pe figura autoritară a unui manager, este de asemenea bine să ne amintim întotdeauna că un şef îşi exercită rolul în cadrul unei echipe structurate. Prin urmare, coordonarea nu este suficientă: devine esenţială recepţionarea de către echipă a indicaţiilor managerului şi acţiunea ulterioară a echipei propriu-zise.

Rolul unui organizator eficient este acela de a-i încuraja pe colaboratori, de a se confrunta cu problemele şi a le rezolva, de a ajuta la depăşirea obstacolelor şi de a crea motivaţia necesară pentru atingerea obiectivelor. Este evident că, dacă echipa nu participă activ la aceste acţiuni, răspunzînd în mod adecvat, tot ceea ce întreprinde managerul nu va duce la rezultatele scontate. Prin urmare, trebuie să ne punem înainte de toate o întrebare: cum pot fi „convinse” persoanele care fac parte dintr-o organizaţie şi, în special, dintr-un grup de personal, să-l urmeze pe manager, participînd activ la realizarea scopului organizaţiei? Răspunsul este în acelaşi timp simplu şi complex: este necesar ca persoanele în cauză să adere la obiectivele organizaţiei. Nu este suficient ca acestea să fie doar conştiente de existenţa unor astfel de obiective şi să le cunoască, trebuie ca ele să dea dovadă de o conştientizare activă în urmărirea obiectivelor respective şi să se susţină reciproc pentru a le atinge. Numai în acest fel se formează acea colaborare care generează munca în echipă.