ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » English to Romanian » Entry by Antonia Toth

Source text in English

Translation by Antonia Toth (#2918)

All travel is now merely a means of moving a camera from place to place, all travellers are ruled by the all-powerful lens. Visitors old-fashioned enough to wish only to stand and look with their anachronistic eyes are shoved aside by the photographers, who take it for granted that while they do their ritual focusing, nothing else may move or cross their vision. Those peculiar souls without a camera must step aside for those more properly occupied, must wait while the rituals take place, and must bide their time while whole coaches stop and unleash upon the landscape the Instamatic God. And the populations of whole countries seeing themselves cannibalised, swallowed up, vacuumed into the black-ringed staring eye, wrench what they can from the cannibals. You want picture my house, my camel? You pay.

None of this would matter, perhaps, if anything worthwhile was being accomplished. If all the constant busyness and clicking produced, at its end, what had not existed before, images of beauty captured or truth told. But, sadly, this isn't so. The camera is simply graffiti made respectable.

The camera is the means by which we stamp ourselves on everything we see, under cover of recording the Wonders of the World already wonderfully
recorded by professionals and on sale at every corner bookshop and newsagent. But what use to show Aunt Maud, back home, postcards of the Tuscan landscape, since we are not in the picture to prove that we were there?

No stretch of rocks has verity unless I am within it. No monument exists
but for my wife, leaning against it. No temple is of interest without my face beside it, grinning. With my camera I appropriate everything beautiful, possess it, shrink it, domesticate it, and reproduce it on my blank sitting-room wall to prove to a selected audience of friends and family the one absolutely vital fact about these beauties: I saw them, I was there, I photographed them, and, ergo, they are.

from "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" by Jill Tweedie in the Guardian
Toate călătoriile sunt acum pur şi simplu un mijloc de a muta o cameră foto dintr-un loc într-altul, toţi călătorii fiind guvernaţi de lentilele atotputernice. Vizitatorii într-atât de demodaţi încât să dorească numai a se opri şi a privi cu ochii lor anacronici, sunt daţi la o parte de fotografi, care consideră de la sine-nţeles ca atâta timp cât îşi realizează focalizările ritualice, nimeni şi nimic să nu le stea în cale. Acele suflete ciudate lipsite de aparate foto trebuie să se retragă făcând loc celor cu adevărat ocupaţi, să aştepte până când ritualul are loc, şi să-şi rupă din timp pentru ca autocare întregi să se oprească şi să pună stăpânire pe peisaj cu omnipotentele aparate foto pentru amatori. Iar populaţiile unor ţări întregi văzându-se canibalizate, înghiţite, absorbite pe de-a-ntregul de ochiul cu contur negru pironit asupra lor, încearcă să salveze tot ce se mai poate salva din mâna canibalilor. Doreşti să-mi fotografiezi casa, cămila? Trebuie să plăteşti.

Nimic din toate acestea n-ar conta, poate, dacă s-ar realiza ceva valoros. Dacă toată această agitaţie perpetuă şi toate aceste apăsări continue pe buton, în final, s-ar concretiza în ceva nou, în imagini de frumuseţe surprinsă sau adevăr dezvăluit. Dar, din păcate, nu este aşa. Camera foto reprezintă doar graffiti devenit respectabil.

Aparatul foto este mijlocul prin care ne lăsăm amprenta pe tot ceea ce vedem, sub pretextul imortalizării Minunilor Lumii, care au fost deja minunat surprinse de profesionişti şi puse apoi la vânzare în fiecare librărie de pe colţ sau gheretă de ziare. Dar ce folos, ca atunci când venim acasă , să-i arătăm mătuşii Aglaia vederi ale peisajul toscan, fără ca noi să fim în fotografie pentru a-i demonstra că noi am fost acolo?

Nicio întindere de stânci nu e veritabilă numai dacă eu sunt acolo. Nu există niciun monument de care soţia mea să nu stea sprijinită. Niciun templu nu prezintă interes fără faţa mea, lângă, rânjind. Cu aparatul mi-am însuşit tot ce e frumos, am pus stăpânire pe el, l-am redus, l-am făcut de-al casei, şi l-am reprodus pe pereţii goi ai camerei mele de zi pentru a demonstra unei audienţe selecte de prieteni şi familiei adevărul absolut în legătură cu aceste frumuseţi: eu le-am văzut, eu am fost acolo, eu le-am fotografiat şi, asta înseamnă că, ele există.

din "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" (Fotografii amatori şi lumea lor ireală) de Jill Tweedie în The Guardian