ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » French to Romanian » Entry #3457

Source text in French

Translation #3457

Je pensais en route : Est-ce un grand mal de ne pas avoir vu Smara au soleil couchant, de ne pas m’être assis devant ces ruines, de ne pas avoir appuyé longuement mes yeux sur ses édifices, sur ses horizons ? – Peut-être pas. Je ne me sens pas d’humeur à imiter Chateaubriand sur le Forum romain.
Je ne suis pas venu ici pour cela.
Le corps : ces choses qui me préoccuperaient, ptôse des organes, les dos qui se voûte – ici peu importe.
Que peu de haltes encore j’espère – que peu de nuits ! Ces haltes, les dernières, quand il n’y en aura plus qu’une, que deux avec les chikhs, quelle valeur renouvelée elles prennent, elles prendront pour moi: le partage en cinq parts de la viande, le tirage au sort, etc., comme les dernières cerises les plus belles, au fond du compotier.
Le retour : en plus de cette joie profonde, admirable, venant de nos vies renouvelées ou plutôt hardiment poussées sur un chemin merveilleux – que je ne dirai point –, je songeais, avec quel plaisir, au bain chaud que je prendrais tout de suite – à la première minute –, au premier repas, à la première nuit. Ne plus avoir de poux, ne plus avoir si froid ou si chaud. Dormir dans un lit. Manger. Retrouver tout cela après deux mois très durs, l’acte accompli.
Marché hier soir de 5 heures et demie à 8 heures et demie à travers des vallonnements assez forts. C’est pendant cette marche que je me fis ces réflexions ; (…)


“SMARA. Carnets de route d’un fou du désert” par Michel Vieuchange Éditions Phébus, Paris, 1990. Page 218-219.
Stăteam şi mă gândeam pe drum: e chiar atât de rău că nu am văzut Smara la apus de soare, că nu m-am aşezat înaintea acestor ruine, că nu mi-am fixat îndelung privirea pe clădirile acesteia, pe orizonturile ei? – Poate că nu. Nu prea am chef să-l imit pe Chateaubriand în Forumul roman.
N-am venit aici pentru asta.

Corpul: aceste lucruri care de obicei mă preocupă, ptoza organelor, spatele care se arcuieşte – toate acestea nu contează aici.
La cât de puţine opriri mai sper – cât de puţine nopţi! Aceste opriri, cele din urmă, când nu va mai fi decât una, numai două cu şeicii, ce valoare reînnoită au, vor avea pentru mine: împărţirea în cinci a cărnii, tragerea la sorţi etc., precum ultimele cireşe, cele mai frumoase, la fundul borcanului de compot.

Întoarcerea: pe lângă această bucurie profundă, admirabilă, ce izvorăşte din vieţile noastre reînnoite, sau mai bine zis, împinse cu curaj pe un drum minunat – pe care nicidecum nu-l voi spune – visam, şi cu câtă plăcere, la baia fierbinte pe care o voi face cât de curând – de îndată ce ajung – după prima masă, în prima noapte. Să nu mai am pureci, să nu îmi mai fie prea frig sau prea cald. Să dorm într-un pat. Să mănânc. Să regăsesc toate acestea după două luni foarte grele, sunt împlinit.
Am mers ieri seară de la 5 jumătate la 8 jumătate pe un teren foarte denivelat.
În timpul acestei peregrinări am avut aceste cugetări;